ACIDUL HIALURONIC ÎN ÎNGRIJIREA PIELII

Publicatoctombrie 18, 2023
Categorie
Comentarii0 comentarii

ACIDUL HIALURONIC ÎN ÎNGRIJIREA PIELII

Autor,  Adina Răchiteanu cosmetolog licentiat, fondator AR Medical Cosmetic

Acidul hialuronic în îngrijirea pielii. 

Acidul hialuronic în  îngrijirea pielii,  are un rol foarte important, este benefic pentru toate tipurile de ten,  ajută la sinteza colagenului și reținerea unei mari cantități de apă. Așa că, pielea este hidratată în profunzime, își păstrează elasticitatea și strălucirea mai mult timp.

Ce este acidul hialuronic?

Este o polizaharidă, care se găsește, în mod natural, în organism, cu precădere la nivelul ochilor, articulațiilor și al pielii.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pierdem din colagenul și acidul hialuronic care se găsesc, în mod natural, în organism, astfel că pielea se poate deshidrata cu mai multă ușurință. Vârsta este așadar un factor pentru pierderea resurselor de acid hialuronic.

Acidul hialuronic este un ingredient care se găsește în numeroase produse cosmetice, esențe seruri, măști,  creme pentru ochi,   creme hidratante,  demachiante și tratamente pentru buze.

Creme hidratante cu acid hialuronic:

Crema pentru ochi si buze cu acid hialuronic:

Are avantajul de a oferi pielii o senzație instantanee de fermitate datorită proprietăților umectante, reține de până la 1000 de ori greutatea proprie în apă.

Această capacitate de a atrage apa, înseamnă că acidul hialuronic este capabil să susțină nivelurile de hidratare a pielii, acționând ca un mini rezervor, fiind benefic în special pentru tipurile de piele deshidratată și îmbătrânită.

Esențe cu acid hialuronic:

Seruri cu acid hialuronic

Tipuri de acid hialuronic

Există mai multe tipuri de acid hialuronic:

  • Acid hialuronic în forma sa brută (INCI: Hyaluronic acid), acest compus are o greutate moleculară mare (> 1.800 kDa). Rămâne pe suprafața epidermului și creează o peliculă protectoare care împiedică evaporarea apei. De asemenea, hidratează straturile de la suprafața pielii și oferă un efect de fermitate.
  • Acid hialuronic hidrolizat (INCI: Hydrolyzed hyaluronic acid). Hidroliza permite ca acidul hialuronic să fie împărțit în fragmente mai mici. Este astfel un acid hialuronic cu greutate moleculară intermediară (> 1.000–1.800 kDa). Acesta este  stocat în țesutul conjunctiv al pielii și previne evaporarea apei.
  • Hialuronatul de sodiu (INCI: Sodium Hyaluronate). Este forma alcalină a acidului hialuronic. Sărurile acidului hialuronic sunt adesea folosite datorită stabilității lor mariși ușurinței de încorporare în formulele cosmetice. Sunt mai rezistente la oxidare decât alte tipuri de acid hialuronic. Mai mult, această formă de acid hialuronic are  o greutate moleculară semnificativ mai mică decât acidul hialuronic pur și acidul hialuronic hidrolizat. Se numește acid hialuronic cu greutate moleculară mică (> 100–1000 kDa). Acesta din urmă pătrunde mai adânc în epiderm și revitalizează pielea. Întărește și stimulează producția de acid hialuronic produs în mod natural de organism. Are un efect vizibil asupra reducerii ridurilor și da pielii un aspect plin.
  • Hialuronatul de sodiu reticulat (INCI: Sodium Hyaluronate Crosspolymer ). Sărurile cu greutate moleculară mică ale acidului hialuronic sunt reticulate pentru a forma o moleculă cu greutate moleculară mai mare. Acest compus este nou pentru îngrijirea pielii. Este interesant deoarece oferă formularilor, stabilitatea sărurilor acidului hialuronic și proprietățile umectante ale acidului hialuronic cu greutate moleculară mai mare.
  • Hialuronatul de sodiu acetilat (INCI: Sodium Acetylated Hyaluronate). Această formă de acid hialuronic este foarte recentă în lumea frumuseții. Are astfel proprietăți atât lipofile , cât și hidrofile . Are afinitate excelentă cu pielea și o absorbție ridicată. De asemenea, s-a demonstrat că acidul hialuronic acetilat reduce ridurile din regiunea ochilor ( laba gâștei) și ridurile pliurilor nazolabiale (ridurile care merg de la nas la gură). Prin urmare, această formă de acid hialuronic este deosebit de promițătoare în lupta împotriva semnelor îmbătrânirii.

 Rolul acidului hialuronic în îngrijirea pielii

Mai bine de jumătate din producția de acid hialuronic din organism se găsește în piele. Unul dintre rolurile acidului hialuronic este acela că formează legături cu apa, iar rezultatul este menținerea pielii hidratate. Acidul hialuronic (HA) din pielea noastră reține de o mie de ori greutatea sa în apă.

O altă funcție pe care o are acidul hialuronic este aceea că stimulează producția de colagen, ceea ce asigură elasticitatea pielii și previne apariția ridurilor.

Nu în ultimul rând, acidul hialuronic are efect lubrifiant și protejează cartilajele și articulațiile. Acționând ca un un „amortizor“, acidul hialuronic reduce fricțiunea oaselor în timpul mișcării.

Acidul hialuronic (HA) este un ingredient de bază,in cosmetică, atât în  tratamentele topice cât și în cele injectabile. Deși se găsește în mod normal în organism, cantitatea de acid hialuronic din corp scade pe măsură ce îmbătrânim. Același lucru se întâmplă cu elastina și colagenul. Există însă modalități de a stimula producția de acid hialuronic.

 Beneficiile acidului hialuronic în îngrijirea pielii

Beneficiul cheie al acidului hialuronic este hidratarea, prin capacitatea de a reține apa.

Acidul hialuronic este benefic când pielea este  deshidratată,  respectiv când stratul superior al pielii nu are suficientă apă, are un aspect uscat, aspru și descuamat. Iar aceasta nu este doar o problemă estetică.

Pielea slab hidratată nu poate menține o barieră cutanată intactă, lăsând pielea mai vulnerabilă la daune, la factorii externi și de mediu. Când bariera pielii nu este intactă, bacteriile pot pătrunde cu mai multă ușurință, ceea ce poate duce la infecții.

Barierele cutanate compromise pot avea un rol în dezvoltarea mai multor afecțiuni ale pielii, inclusiv pielea uscată,  dermatita atopică, rozaceea și  acneea.

Beneficiile acidului hialuronic au fost observate atât în domeniul cosmetic, cât și în cel medical. De la reducerea liniilor fine până la diminuarea durerii și rigidității articulațiilor, acidul hialuronic este utilizat în scopuri diverse, cu rezultate pozitive

Acidul hialuronic a devenit un tratament popular de  îngrijire a pielii.  Hidratarea pielii este importantă deoarece astfel tenul arată mai sănătos, mai tânăr și mai luminos. Totodată, acidul hialuronic reduce semnele îmbătrânirii. Potrivit unor cercetări,  îmbătrânirea pielii  este asociată cu pierderea volumului pielii, iar acidul hialuronic este un ingredient cheie când vine vorba de combaterea acesteia.

Ce face acidul hialuronic pentru piele?

Utilizarea pe termen lung a produselor topice cu acid hialuronic sau într-un supliment administrat pe cale orală poate îmbunătăți sănătatea generală a pielii. De asemenea, este excelent pentru  îmbunătățirea flexibilității și elasticității generale a pielii (înseamnă că vă face pielea mai elastică și mai moale).

Acidul hialuronic are efecte asupra pielii sensibile?

Acidul hialuronic (HA) nu are efect antiinflamator. Poate ajuta alte ingrediente anti-roșeață să se absoarbă mai bine în piele.

Acidul hialuronic are efect de fermitate asupra pielii?

Acidul hialuronic (HA) este un umectant, care leagă apa de suprafața pielii. Acest lucru poate face pielea să se simtă mai fermă, dar efectele sunt temporare.

Este acidul hialuronic sau vitamina C mai bun pentru riduri?

Acidul hialuronic și   acidul ascorbic (vitamina C)   acționează diferit asupra ridurilor.

  • Acidul hialuronic acționează rapid asupra ridurilor, dar efectele sunt temporare.
  • Vitamina C, durează luni pentru a îmbunătăți aspectul ridurilor, dar efectul este de lungă durată.
  • Pentru cele mai bune rezultate asupra ridurilor, utilizați împreună  vitamina Cretinol  și acid hialuronic.

Ce este mai bun pentru riduri, retinol sau acid hialuronic?

Retinolul  are efecte secundare și durează mai mult până își face efectul, dar îmbunătățirile asupra ridurilor durează mai mult decât în ​​cazul serurilor cu acid hialuronic.

Acidul hialuronic are efect imediat și poate umple ridurile, dar când  este spălat, ridurile revin într-o zi.

Puteți utiliza  retinol  și acid hialuronic împreună. Acidul hialuronic poate crește efectele secundare ale retinolului  prin creșterea absorbției acestuia daca pielea este sensibilă sau utilizarea  acestuia este la început.

Cât timp durează ca  acidul hialuronic  să aibă efect în  reducerea ridurilor?

Într-un climat umed, aplicarea acidului hialuronic pe piele poate reduce liniile fine în câteva minute, deoarece trage apa la suprafața pielii.

Efectele   anti-rid   ale acidului hialuronic dispar în câteva ore după ce este spălat. Efectul benefic va dispărea mai repede într-un climat uscat.

Seruri antirid:

Efecte secundare ale acidului hialuronic

Efectele secundare ale serurilor și cremelor hidratante cu acid hialuronic se datorează capacității sale de a crește penetrarea altor ingrediente.

Serurile cu acid hialuronic,  pot crește iritația cauzată de medicamentele pentru acnee,  cum ar fi peroxidul de benzoil și  retinoizii.  De asemenea, poate crește iritația la  retinoizii utilizați pentru  anti-îmbătrânire. 

Cum poate fi folosit acidul hialuronic?

Specialiștii recomandă aplicarea produselor cu acid hialuronic în special în timpul iernii, când pielea are tendința să fie mai   uscată,  din cauza temperaturilor scăzute. Chiar și persoanele care nu se confruntă cu această problemă este bine să folosească produse cu acid hialuronic, pentru că astfel vor avea pielea mai luminoasă și mai sănătoasă.

Acidul hialuronic este compatibil cu multe alte ingrediente, astfel că poate fi asociat cu peelinguri,  retinol,  vitamine și alți acizi.

Nu există o regulă specifică cu privire la modul cum se folosesc produsele cu acid hialuronic. Se pot folosi fie dimineața, fie seara. Daca se folosesc seara, se recomandă  aplicarea unui produs ocluziv/emolient, pentru a ajuta la blocarea umidității.

Beneficiile suplimentelor cu acid hialuronic pentru piele

Suplimentele cu  acid hialuronic sunt adesea luate pentru a îmbunătăți aspectul pielii și a articulațiilor. Cresc nivelul de acid hialuronic în piele. Cu toate acestea, este mai eficient folosirea serurilor topice sau  injectările dermice cu acid hialuronic în piele pentru a  oferi pielii un aspect întinerit. Acidul hialuronic este în categoria ingredientelor  anti-îmbătrânire.

Creme antirid:

Loțiunile tonice  și esențele cu acid hialuronic

Loțiunile tonice   și  esențele cu acid hialuronic, sunt o modalitate excelentă de a aplica acid hialuronic pe piele.

Lotiuni tonice cu acid hialuronic:

Demachianti cu acid hialuronic:

Esențele și  loțiunile tonice  sunt adesea mai puțin costisitoare decât  serurile   cu acid hialuronic.

Cum se aplică acidul hialuronic

Acidul hialuronic este disponibil în multe produse de îngrijire a pielii,  de la  loțiuni tonice, esențe,  seruri, fiole sau chiar creme hidratante. Sunt diferite variante de produse în care găsim un cocktail de umectanți, emolienți, ocluzive pentru a crea o varietate de texturi.

Avantajul acidului hialuronic este că este atât de versatil și este sigur de combinat cu orice alte substanțe active. Cu toate acestea, dacă vă întrebați cum să vă încorporați acidul hialuronic în rutina de îngrijire a pielii?

Vom enumera câteva reguli de bază pentru ca  să maximizați beneficiile produselor pe bază de acid hialuronic:

  • Este întotdeauna mai bine să aplicați produsul pe bază de acid hialuronic pe pielea umedă. Molecula de acid hialuronic va atrage apa care rămâne pe suprafața pielii pentru a ajuta la hidratare, lasând pielea fermă și luminoasă
  • Acidul hialuronic se asociază bine cu multe alte ingrediente active comune:  retinol , vitamina C, niacinamidă. Dacă aveți diferiți activi în diferite produse, trebuie să vă amintiți regula de bază: „Aplicați de la produsul cu textura cea mai fluidă la produsul cu textura cea mai consistentă”.
  • Dacă pielea are o barieră deteriorată, este deshidratată sau trăiți într-un climat uscat,  este esențial să nu vă bazați doar pe un toner sau un ser pe bază de acid hialuronic ca produs independent pentru hidratare. Veți avea nevoie de produse ocluzive sau emoliente, cum ar fi loțiuni sau creme, pentru a reține umezeala din produsele cu acid hialuronic.

 Concluzie

În concluzie, acidul hialuronic este o substanță pe care organismul o produce, în mod natural, dar care se găsește, totodată, în alimente, suplimente alimentare și produse cosmetice.

Acidul hialuronic are multe utilizări și beneficii, de la stimularea sănătății pielii, ochilor și articulațiilor până la accelerarea vindecării rănilor.

Acidul hialuronic este un ingredient popular în   produsele pentru îngrijirea pielii, datorită capacității sale de a menține hidratarea pielii și de a reduce aspectul ridurilor și a liniilor fine. Există o varietate de produse cu acid hialuronic disponibile pe piață, inclusiv   creme hidratanteseruri și măști,  iar alegerea produsului potrivit depinde de nevoile individuale ale pielii.

Măști cu acid hialuronic:

Rutina de îngrijire a pielii este foarte importantă și necesară, având un  impact semnificativ asupra sănătății și aspectului pielii. Combinată cu  tratamentele din clinicile specializate și cu recomandările cosmetologilor, medicilor dermatologi, rezultatele și beneficiile sunt remarcabile și pe termen lung. Dacă vă confruntați cu  o problemă specifică a pielii, care este dificil de gestionat pe cont propriu, consultați un specialist pentru un diagnostic precis și recomandări de tratament.

La AR Medical Cosmetic, te vom ajuta să ai o   rutină de îngrijire a pielii care funcționează pentru tine și iți vom oferi  tratamentele cosmetice  potrivite. Descoperă-ți regimul personalizat, pentru problemele și nevoile tale actuale.

Pentru mai multe detalii si programări accesați   www.armedicalcosmetic.ro sau ne puteți contacta la tel. 0728 556 595

Bibliografie:

  1. Pavicic T, Gauglitz GG, Lersch P, Schwach-Abdellaoui K, Malle B, Korting HC, Farwick M. Efficacy of cream-based novel formulations of hyaluronic acid of different molecular weights in anti-wrinkle treatment. J Drugs Dermatol. 2011 Sep;10(9):990-1000. PMID: 22052267.
  2. Juncan AM, Moisă DG, Santini A, Morgovan C, Rus LL, Vonica-Țincu AL, Loghin F. Advantages of Hyaluronic Acid and Its Combination with Other Bioactive Ingredients in Cosmeceuticals. Molecules. 2021 Jul 22;26(15):4429. doi: 10.3390/molecules26154429. PMID: 34361586; PMCID: PMC8347214.
  3. Bukhari SNA, Roswandi NL, Waqas M, Habib H, Hussain F, Khan S, Sohail M, Ramli NA, Thu HE, Hussain Z. Hyaluronic acid, a promising skin rejuvenating biomedicine: A review of recent updates and pre-clinical and clinical investigations on cosmetic and nutricosmetic effects. Int J Biol Macromol. 2018 Dec;120(Pt B):1682-1695. doi: 10.1016/j.ijbiomac.2018.09.188. Epub 2018 Oct 1. PMID: 30287361.
  4. Draelos ZD, Diaz I, Namkoong J, Wu J, Boyd T. Efficacy Evaluation of a Topical Hyaluronic Acid Serum in Facial Photoaging. Dermatol Ther (Heidelb). 2021 Aug;11(4):1385-1394. doi: 10.1007/s13555-021-00566-0. Epub 2021 Jun 26. PMID: 34176098; PMCID: PMC8322246.
  5. Bravo B, Correia P, Gonçalves Junior JE, Sant’Anna B, Kerob D. Benefits of topical hyaluronic acid for skin quality and signs of skin aging: From literature review to clinical evidence. Dermatol Ther. 2022 Dec;35(12):e15903. doi: 10.1111/dth.15903. Epub 2022 Oct 21. PMID: 36200921; PMCID: PMC10078143.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Frumusețe adaptată pentru tine

Programează-te online

Programare

    Te vom contacta prin email sau telefon pentru a confirma programarea ta.